Încă de mici ne ciocnim cu tot felul de frici - ne este frică de câini, de întuneric sau să nu ne pierdem părinții. Apoi, când devenim adulți, chiar dacă înțelegem și conștientizăm mai multe lucruri, nu putem spune că am scăpat de aceste emoții. Dimpotrivă, frica poate căpăta noi forme și proporții - ne e frică de vorbitul în public, de pierderea sau schimbarea job-ului. Ne mai este frică de ziua de mâine, de singurătate, de respingere sau neacceptare. Frica, această trăire puternică, e omniprezentă în viața noastră. Și e firesc, odată ce suntem ființe vii care simt, iubesc, suferă, se frământă sau își pun întrebări.
Sentimentul de frică este la fel de natural ca și cel de foame sau de sete și nu trebuie să ne fie jenă de el și să-l reprimăm. Toată lumea are emoții, iar frica este una dintre cele mai puternice și mai instinctuale dintre acestea. Încă de când înaintașii noștri vânători-culegători s-au întâlnit cu animalele, inima lor a început să bată mai tare, mușchii s-au încordat, pregătind defensiva. Toate aceste manifestări sunt legate de activitatea sistemului nervos simpatic și de doi neurotransmițători, adrenalina și nonadrenalina, care acționează asupra întregului organism în prezența fricii. Aceste reacții subliniază funcția spaimei. Ne face să ne simțim rău, dar ne ajută, în același timp, să ne apărăm eficient de pericole.
Psihologul Anca Revnic, care mai practică și medicina isihastă, ne va ajuta, în cele ce urmează, să înțelegem mai bine ce este frica și cum putem gestiona momentele în care aceasta ne copleșește.
“Frica este un mecanism de supraviețuire, o emoţie, uneori foarte intensă, care apare ca răspuns al unui om la o amenințare concretă negativă.
Sunt trei reacţii posibile: lupta, fuga sau încremenirea.
Cele două frici principale sunt frica de moarte - 10% și frica de viaţă - 90%, rădăcina lor fiind frica de necunoscut.
Există şi o “frică bună”, frica de Dumnezeu, care se spune că este începutul înţelepciunii. Sau mai bine spus, frica înţeleasă ca şi cutremurare în faţa lui Dumnezeu. Cutremurarea în faţa atotputerniciei Sale, în faţa măreţiei Sale.
Spune Jean Claude Larchet: “Dacă ţi-e teamă de ceva din lume înseamnă că nu ţi-e frică de Dumnezeu; şi, dimpotrivă, cel care se teme de Dumnezeu n-are frică de nimic.”
Să vedem, totuși care e diferenţa dintre frică şi anxietate?
Psihologul Mircea Miclea, defineşte astfel anxietatea: ”Anxietatea ca stare este o condiție temporară (caracterizată prin neliniște, senzații somatice neplăcute, îngrijorare ș.a.) care apare ca răspuns la un eveniment, obiect sau situație anume percepută ca amenințătoare. Pe de altă parte, anxietatea ca trăsătură descrie o caracteristică de personalitate, nu doar o stare temporară. Persoanele care prezintă anxietate ca trăsătură trăiesc stările de anxietate la un nivel mai intens, pe durate mai lungi de timp și într-o arie largă de situații, nu doar în contexte specifice.”
Anxietatea este o teamă anticipativă de viitor, de necunoscut, în timp ce frica e o teamă specifică, reală sau imaginară, de anumiţi stimuli exteriori, sau interiori.
Frica este o emoţie şi o reacţie imediată, la un stimul care există şi care ne poate face rău.
Anxietatea este o emoţie negativă, în lipsa unui stimul real periculos, unde ameninţarea este anticipată, prin scenarii imaginate.
Anxietatea, pentru că provine dintr-un pericol imaginat sau posibil, nu se disipează neapărat. Corpul tău rămâne în stare de alertă, chiar dacă nu există nici o ameninţare.”
Probabil toți ne întrebăm și vrem să aflăm care ar fi acei paşi concreţi pe care trebuie să-i facem pentru a gestiona situaţiile în care suntem copleşiţi de această emoţie puternică – frica. Iată ce ne îndeamnă psihologul Anca Revnic:
”Cel mai bine şi mai indicat ar fi să nu lăsăm frica să ne copleşească, să nu aşteptăm până în acel stadiu. Putem face paşi concreţi, pentru a ne înfrunta frica, din stadiile sale incipiente.
Cum putem face asta? În primul rând, observând frica sau conştientizând că o avem. Identificarea ei specifică. Dacă nu ştim ce frică este şi simţim doar o teamă necunoscută, aceasta este anxietatea, frica anticipativă de necunoscut, de viitor. Să nu ne agităm, să nu ne alarmăm, ca să nu facem din ţânţar, armăsar, vorba noastră din popor.
Apoi, putem să ne găsim resursa necesară, şi anume curajul, pentru a privi frica în faţă, într-o stare de prezenţă, de aici şi acum. Având curajul să trăim acea emoţie de frică, ea va atinge un punct maxim, după care se va dizolva de la sine. Putem să ne întrebăm: “De ce anume îmi este frică?”, “Ce mi se poate întâmpla cel mai rău?” sau “Ce se poate întâmpla cel mai bine?”
Putem folosi o tehnică de respiraţie profundă abdominală, până când ne liniştim. Indicat ar fi să o exersăm cât mai des într-o zi, în situaţiile în care suntem liniştiţi, dar şi atunci când apare frica, respirăm până când ne calmăm şi intrăm într-o stare de armonie şi pace interioară.
Ne putem plimba în natură, într-o zonă înverzită, sau la munte, sau într-un parc. Aici e important să ne detaşăm de frică, să nu ne mai gândim la ea, să ne focusăm doar pe plimbare şi pe starea de bine adusă de relaxare şi de natură.
Un alt pas important este acceptarea fricii. Nu te mai lupta cu ea, nu o mai bagă sub preş, pentru că doar îi vei da putere din puterea ta şi o vei creşte. Acceptă faptul că ai această frică, ai curajul să o priveşti şi mai ales să o trăieşti. Poate nici nu este frica ta, poate fi o frică şi o angoasă moştenită de la înaintaşii tăi, dar tu ai onoarea şi menirea să o transformi, tu eşti înzestrat cu toate calităţile, pentru a-i face faţă şi a o putea transfigura.
Putem cere ajutorul unui prieten foarte bun, în care avem încredere şi căruia putem să-i spunem despre situaţia noastră. Putem apela la un psihoterapeut, atunci când este cazul, sau la un Părinte Duhovnic, căruia să-i mărturisim totul, care să ne asculte şi să ne îndrume spre o tămăduire autentică şi spre dezlegarea de frică, de păcat şi de boala sufletească. E şi o dovadă de smerenie, ca atunci când e cazul să cerem ajutorul.
O altă cheie este să facem Gestul Sacru de Închinare (din Medicina Isihastă), prin aducerea mâinilor făcute căuş, în dreptul pieptului, ca un Altar pe care îl faci Lui Dumnezeu, în care poţi să pui frica ta, starea de disconfort pe care ţi-o aduce. Şi stai în linişte, în pace în acest Gest, până când te linişteşti. Se poate face cu regularitate, în orice situaţie, sau context de viaţă, până când intră într-o obişnuinţă şi într-un mod de A FI.
Ai curajul să-ţi înfrunţi fricile!
Pace, Lumină şi Iubire!”.
Noi, oamenii, avem tendința mereu să planificăm lucrurile, să le controlăm, astfel încât să iasă totul așa cum ne dorim. Iar dacă nu merg așa cum ne-am propus, intervine neliniștea. Trebuie să încercăm să devenim flexibili, să acceptăm ipoteza că orice idee, lucru este dinamic și poate lua mereu o altă formă decât cea pe care am conturat-o în mintea noastră. Există o voie divină și un plan stabilit mult mai bine decât ne-am putea imagina noi. Să fim deschiși și să acceptăm că mereu se întâmplă ce trebuie să se întâmple, spre binele nostru, spre descoperirea spiritului nostru. Să simțim lucrurile cu inima și mai puțin să căutăm să le înțelegem cu mintea. Căci mintea, după cum îi este și numele… de multe ori minte!
ADAUGĂ COMENTARIU