Nu sunt membru de partid și nu candidez pentru nicio funcție. Dacă poporul român imi va cere, sunt gata să-mi slujesc țara. Folosiți-mă!
Sunt declarațiile fostului expert ONU în dezvoltare durabilă, un soldat credincios al României, așa cum se consideră dr. Călin Georgescu, oferite într-un live pe canalul de facebook al dnei Cristela Georgescu, soția sa, specialist în medicina holistică. De fapt, apariția împreună a celor doi soți în mediul online a fost o premieră, fiind aclamată de urmăritori.
În cadrul dialogului, soții Georgescu nu au trecut cu vederea nici subiectul legat de petiția care circulă în online de ceva vreme, denumită simplu - “Călin Georgescu, prim-ministru” și care a fost inițiată de dnul Radu Roncea, realizator TV al emisiunii “Real risc” și deținătorul paginii de facebook "Ringul Politic". Documentul a adunat deja peste 15 mii de semnături, iar autorul lui speră ca un million de oameni, cel puțin, să-și exprime, prin semnarea acestuia, dorința de schimbare la față a României.
Petiția o găsiți la următorul link: https://www.petitieonline.com/calin_georgescu_prim-ministru
“Nu sunt membru de partid și nu candidez pentru nicio funcție. Dacă poporul român îmi va cere, sunt gata să-mi slujesc țara, folosiți-mă!
Însă nu în orice condiții pe care le-am mai trăit în decursul anilor cu diverși sus-puși, care urmăreau elogiul lor și nu binele țării. Sunt un soldat credincios poporului meu. Am trăit, trăiesc și simt românește. Nu-mi este totuna cu ce se întâmplă, numai împreună putem aduce vindecarea acestei țări și “hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română!” Am mai spus-o, ăsta trebuie să fie imnul național. Hai să dăm mână cu mână pentru renașterea acestei țări, pentru bunăstarea ei. Singurul proiect viabil de țară este unirea. Și acesta este proiectul care l-am prezentat poporului român – “Hrană, apă, energie”. Este un proiect de unire, de întoarcere la Hristos, un proiect al libertății, dincolo de faptul că e un proiect economic.”
Dr. Călin Georgescu a mai comentat și situația actuală creată în jurul pandemiei COVID-19.
"Exact în aceste momente, omul va trebui să înțeleagă că nu contează să ai mult, să consumi mult, ci să fii mult! Aceste momente sunt momente unice, astrale. Pentru că numai împreună ne putem vindeca!"
“Viața începe acolo unde se termină frica. Trăim un moment extraordinar la nivel planetar, trebuie să fim conștienți că suntem contemporani cu un lucru unic, când Pământul s-a unit cu Cerul și ne dă un mesaj divin într-un moment în care această pandemie, acest virus este o pandemie a isteriei, venită pe un fond de bun reglaj făcut de sute de ani, de fapt, de mii de ani, a manipulării oamenilor, dezvoltarea prostiei la rang de lege.
Aceste momente sunt de o oportunitate uriașă. Sunt momente de transformare inegalabilă, fiecare dintre noi trebuie să le simțim. Transformarea individuală duce la revoluționarea întregii planete, în toată libertatea. De trei mii de ani, oamenii s-au luptat între ei, s-au luptat permanent. Până în zilele noastre au fost peste 14 mii de razboaie. Se pune întrebarea, pentru ce? Pentru un singur lucru - pentru posesie, pentru a avea. Și exact în aceste momente, omul va trebui să înțeleagă că nu contează să ai mult, să consumi mult, ci să fii mult! Și aceste posesiuni te-au pus pe tine ca om să duci o luptă complet ineficientă și care te duce la un pas de dezumanizare.
Hristos spunea că mai ușor trece o camilă prin urechile acului, decât un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu. Nu poți să pătrunzi în tine și în a-l cunoaște pe Dumnezeu dacă ești obsedat de posesiuni. Ar trebui fiecare dintre noi să se gândească că a fost o piesa în această economie de consum și ori te ridici deasupra sistemului și să te lepezi de dogmele lui, tânjind după libertate. Ori vei fi consumat de această economie și altă piesă cu față umană îți va lua locul.”
Dr. Calin Georgescu a mai precizat că acum, mai mult ca niciodată, este momentul de a fi uniți, pentru că doar împreună ne putem vindeca și, odată cu aceasta, putem scoate și România din impasul în care se găsește la ora actuală.
“Mintea a fost programată și este momentul astăzi să înțelegem că apare schimbarea, decidem noi peste ea, ea trebuie să fie pusă în lesă. Acest moment este unic, pentru că numai tu poți fi salvatorul tău, nimeni altcineva. Aceste momente îmi amintesc de cuvintele lui Arsenie Boca – în mintea strâmbă și lucrul drept se strâmbă, pentru că această revoltă, în sens pozitiv, pe care ne-o aduce natura în semn de iubire, e tocmai pentru a ne trezi și de a înțelege ce este cu noi și ce avem de făcut. Pentru că simbolul noii omeniri, convingerea mea, va fi - responsabilitatea.
Am avut o istorie năucitoare. Istoria poporului român a fost o hemoragie permanentă. Un popor care a fost dur de tot lovit și, sigur, a suferit și a fost umilit, batjocorit. Ori el iși face sieși acum același lucru. Aceste momente sunt momente unice, astrale, pentru că numai împreună ne putem vindeca și împreună aceasta generație a noastră poate opri violența, ura, ipocrizia, trădarea, care ne-au dus la acest capitol în care ne aflăm.
Aceste momente, cu această izolare extremă, parerea mea e că se trăiește într-o operă buffă, dar găsim oportunitatea de a fi împreună și de a înțelege cine suntem cu adevărat și ce misiune avem noi, oamenii, să-l regăsim pe Dumnezeul nostru interior și ulterior, să putem revigora o țară și să revigorăm o lume întreagă.
Tradarea la români a fost emblematică și ea trebuie să înceteze, pentru că odată încetând, descoperim fiecare dintre noi adevărul. Adevărul nu este un lucru pe care îl poți comunica, îl trăiești tu însuți. Ce spune Hrostos - adevărul vă va elibera! Da, adevărul te eliberează, adevărul nu este de împrumut, este adevărul pe care îl trăiești tu, prin experiența ta.”
Călin Georgescu este un expert cu renume internațional în domeniul dezvoltării durabile. A lucrat 17 ani in cadrul ONU, deținând diferite funcții în cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Programul Națiunilor Unite pentru Mediu și raportor special al ONU pentru deșeurile toxice și periculoase din cadrul Biroului Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului.
De asemenea, a coordonat Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă din Romania în 1999 și 2008 și a fost director al Departamentului Organizațiilor Economice Internaționale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. Este membrul Clubului de la Roma internațional si a fost președintele Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma, în perioada 2013-2015. A scris mai multe cărți de studii prospective privind dezvoltarea umana si progresul socio-economic al Romaniei. A contribuit, de asemenea, la capitolele privind mediul și dezvoltarea durabilă din cadrul rapoartelor strategice internaționale privind România. A obținut doctoratul în știința solului la Universitatea de Științe Agronomice din București.
Înregistrarea Live de pe facebook o puteți urmări pe: https://www.facebook.com/cristelageorgescu
Te-ar mai putea interesa și:
ADAUGĂ COMENTARIU