Este jurnalist, realizator TV, actor, autor al mai multor cărți și are un doctorat în teologie. Pe lângă acestea este un om cu o înaltă cunoaștere și trăire spirituală. Vede umanitatea ca pe o singură familie și a învățat să nu judece ceea ce nu înțelege, după cum însuși ne mărturisește. Acceptă natura sa plină de păcate pe care, toți o avem, dealtfel, dar se șlefuiește continuu.
Vorbim despre Oreste Teodorescu, un om autentic, cu o sensibilitate aparte și îndrăgostit iremediabil de viață. Cu o mare deschidere, ne-a acordat un interviu, în care ne-a împărtășit din experiența și trăirile sale care, în cele din urmă, l-au condus spre Adevăr.
Pentru început, aș vrea să vă întreb, fiindcă ați acceptat cu atâta lejeritate să ne acordați un interviu, ce vă face să fiți atât de deschis cu oamenii și de unde izvorăste atâta bunăvoință?
M-a ajutat bunul Dumnezeu să înțeleg de-a lungul vieții, că există o rețetă simplă a fericirii, născută din prietenie, bunăvoință și cheful de joacă, propriu copiilor! Așadar, v-am răspuns plin de curiozitate și chef, exact ca un puști nerăbdător să-și facă noi prieteni...
Într-o lume a confortului și a prosperității materiale, tot mai multă lume se simte nefericită, neîmplinită, cu hăuri interioare greu de depășit. De unde vine această nefericire, acest handicap care ne incurcă să mai vedem frumusețea din lăuntrul și din afara noastră? Cum să dobândim și să păstrăm starea autentică de fericire și împlinire?
Totul depinde de referențial! Dacă gândurile noastre se îndreaptă spre efemeride, ne vom simți, în cele din urmă goi și fără sens! Depresia asta socială, de care mă întrebi se naște tocmai din setea noastră, neostoită de scop! Pentru ce trăiesc, pentru ce iubesc, de ce uit, de ce iert...la întrebările astea existențiale nu găsim răspuns în lumea trecătoare...Fericirea are exclusiv o natură duhovnicească! Frumusețea care va mântui lumea, cum splendid gândea Dostoievski, se află în sufletele noastre, nu o găsim nicicum în afară...pentru a dobândi fericirea, sunt câțiva pași de parcurs: în primul rând, să ne reamintim singura vârstă când am gustat din plin bucuria de a fi... Copilăria! Atunci nu știam mare lucru, dar credeam cu tărie că totul devine posibil, mai ales că nu depindea de noi, ci de ceilalți - părinți, bunici... fericirea adultului apare când realizăm că în fața vieții nu putem controla sau premedita nimic! Și revin la referențial! Când vom înțelege cu adevărat că Dumnezeu este Tatăl nostru, când vom redeveni copiii lui și frați între noi, abia atunci ne vom bucura cu adevărat...
Observ la tot mai multă lume grija, frica zilei de mâine, o neliniște și o nesiguranță cronică. De unde se nasc aceste trăiri și cum să ne eliberăm de temerile care, de cele mai multe ori, sunt nejustificate?
“Omul este bolnav din necunoașterea propriei Cauze”, ne învață Maxim Mărturisitorul. Frica, nesiguranța, neîmplinirea ființială vin din lipsa de comunicare cu Dumnezeu! Acum 2000 de ani, Iisus ne-a arătat Calea... către un Regat veșnic, care nu este din lumea asta trecătoare. Ne-a învățat cum comunicăm cu El prin dragoste și prietenie și că absolut tot ce ni se întâmplă în viață vine de la Tatăl! Ce frică să ne mai cuprindă atunci când înțelegem relația asta vie între noi și Creator? “Și nu ne duce pe noi în ispită...” dacă am reflecta puțin, am accepta că până și întâlnirea cu “cel viclean” este tot o lecție divină...
Care sunt principiile de viață cele mai importante pe care le-ați descoperit din experiențele trăite și pe care ați putea să le impartășiți cu noi?
Să privesc umanitatea ca pe o singură familie, să nu judec ce nu pot înțelege și să accept natura mea plină de păcate și nevoia de a mă șlefui continuu...știu că am un singur dușman în viața asta, și ăla mă privește din oglindă când mă spăl pe dinți...
Cu siguranță, această lume nu e doar despre ce se vede la exterior, despre ce putem pipăi ca să ne încredem că există. Este o lume dincolo de materie, o lume care ne ancorează în adevărata trăire. Ce înseamnă aceasta pentru dvs și cum poate fiecare să-și depășească limitele dimensiunii fizice?
În toate Tradițiile există căi ale regăsirii sinelui! Meditația, Contemplarea, ascultarea duhovnicească... până la urmă termenul de religie, provine din latinescul “religare”, adică “Așezarea pe cale”... spiritualitatea lumii păstrează amintirile lumilor primordiale! Măcar din metafizica chineză putem înțelege că totul în univers este circumscris raportului informație-energie-materie...toată legea veche este despre raportul cauză-efect, iar prin Hristos, adică legea nouă ieșim din cauzalitatea genetică și prin taina botezului, dobândim un altfel de ADN, care ne unește cu Sfinții, proorocii și mucenicii iubirii! Noi din aceste motive adânci “ne lepădăm de Satana și ne unim cu Hristos!“. Prilej bun de reflecție la sintagma creștină: “Cine nu lasă pe tatăl său și pe mama sa și nu-mi urmează Mie nu-l poate vedea pe Dumnezeu”...
Fiecăruia, Creatorul i-a hărăzit o menire personală, pe care trebuie să și-o descopere și valorifice. Mulți însă, fiind confuzi, nu știu ce cale să urmeze. Adesea, impuși de împrejurările vieții, ajung să muncească în locuri în care se simt nefericiți. Ce indemnuri le-ați da, pentru ca acești oameni să reușească să-și urmeze chemarea?
Povestea talanților, toți avem de la naștere niște abilități și haruri, ar trebui să căutăm să înmulțim această avere dată. E simplu de aflat care este menirea noastră, căci doar în ea putem găsi satisfacția și chiar plăcerea muncii noastre! Suntem o ființă care fuge de durere și este atrasă de plăcere... practic, suntem animați de dorință și cenzurați de frică! În viață, căutăm mai degrabă fericirea decât dreptatea, dar termenul pe care îl căutăm aici este împlinirea! Înțelepții ne îndeamnă să facem lucrurile care ne împlinesc sufletește! Acestea nu sunt cuantificabile...ne pierdem când confundăm scopul cu mijloacele! Banii sunt doar mijloc, niciodată scop! Dacă ne facem icoană din mijloc și nu din scop...atunci ne prăbușim în ratare....
Cu atâtea rețele de comunicare, paradoxal, ne confruntăm, de fapt, cu niște rețele de însingurare. De ce ne simțim totuși, atât de singuri, în avalanșa de like-uri, inimioare și prietenii virtuale?
Pentru că uitam că aparținem cu toții umanității și că de vreme ce conținem aceeași cromozomi pereche în structura noastră genetică, suntem frați! Dacă am privi lumea ca pe o singură familie, dispare imediat sentimentul de însingurare. Doar egoismul, trufia și profunda necunoaștere a Adevărului ne pot face să ne considerăm altfel decât ceilalți...
Cum facem față sindromului “n-am timp”, când toată lumea este mai mereu pe fugă, iar cele 24 de ore ale zilei nu ne sunt suficiente pentru a sta de vorbă cu noi înșine, dar și cu cei dragi?
Poate că nu știm încă ce este timpul! Eu cred că el este doar unitatea de masură care ne permite gândurilor să devină realitate! Dacă noi valorizăm doar timpul pe care îl acordăm transformării în concret ale ideilor altora, nu mai operăm cu al nostru, iar gândurile noastre vor rămâne doar niște idei virtuale, de aici frustrările și neajunsurile noastre! Omul nu trebuie sa aibă timp doar să muncească, ci are nevoie să gândească, să acționeze ca o ființă care “după chip și asemănare” este dumnezeiască! Și atunci valorizăm timpul când ne comportăm ca niște fii de Dumnezeu: să facem o familie, să dăm viață, să avem grijă unii de alții și să ne pregătim de moarte, cu naturalețe și bunadispozitie, pregătindu-ne pentru viața veșnică...
În opinia dvs., care ar fi cele mai mari binecuvântări ale acestei “guri de rai”, dar și cele mai mari blesteme, dacă ele există?
Poporul nostru este paradoxal: avem o profundă raportare la Divin, la magic, la natură. Avem o minunată colecție de mituri și legende, un panteon de sfinți și trăitori în Adevăr, dar în același timp ne lăsam pradă unor gânduri teribil de proaste: “ne furăm singuri căciula”, “vrem să moară și capra vecinului” și suntem gata prea repede “să ne facem frate cu dracul până trecem puntea”...
Ce ne lipsește ca națiune pentru a redeveni acel popor pe care l-au elogiat înaintașii noștri?
Ne lipsește chiar Națiunea! Noi am devenit cu adevărat un stat modern abia în 1920... a durat puțin, căci in 1948 prin impunerea comunismului, ne-am transformat în gubernie! Abia în 2007, prin intrarea în UE, am concretizat visul pașoptiștilor de a deveni și noi o națiune civilizată! Răspunsul este destul de complex, ține mult de istoria noastră și ne trebuie măcar 4 generații în continuitate să putem construi fundamentul unei națiuni, și pentru asta avem nevoie de valori spirituale și materiale comune...
Ce înseamnă pentru Dvs Republica Moldova și cum îi vedeți pe românii de peste Prut?
Pentru mine, românii de peste Prut sunt frații mei frumoși, mai smeriți, mai curați sufletește și mai generoși...există în Basarabia un suflu autentic, un Filon al românismului ideatic, pe care noi ni l-am vândut pentru mai nimic...
Dacă ne puteți lăsa câteva gânduri de final la care putem reveni atunci când viața ne încearcă.
Am să vă spun ce mă motivează pe mine să exist, să lupt, să sper. E practic motto-ul după care mă ghidez în viață: “Cu toții avem o îndatorire pentru Dumnezeu, pentru neam și pentru noi înșine. Nu trebuie decât să ne luam fiecare crucea în spinare și să urcăm Golgota devenirii noastre! Toți suntem unici, importanți și egali în fața lui Dumnezeu, avem nevoie doar să ne găsim locul în această uriașă orchestră planetară”! Doamne ajută!
ADAUGĂ COMENTARIU