Anita Moorjani autoarea mai multor carti, printre care si a bestseller-ului „Am murit si m-am descoperit pe mine insami” povesteste despre experienta fascinanta prin care a trecut. Totul incepe in luna aprilie, 2002, cand aceasta a primit de la medici un verdict greu de dus - cancer. Asta dupa ce multi ani a fost terifiata doar de gandul ca ar putea avea aceasta maladie.
Dupa patru ani de suferinta, in una din zile, medicii i-au dat o sentinta apasatoare atat pentru ea, cat si pentru cei dragi ai ei. Potrivit lor, Anita mai are doar cateva ore de trait. Despre experienta profunda pe care a trait-o autoarea, aflandu-se la limita dintre viata si moarte, a povestit autoarea in cadrul Heal Summit.
„Pe 2 februarie 2006 ar fi trebuit sa fie ultima zi a vietii mele. Daca doctorii ar fi avut dreptate, n-as fi fost astazi aici. In acea zi am intrat in coma, fiindca aveam cancer in stadiul terminal si organele mele cedau pe rand. Sufeream de cancer de patru ani. Aveam limfom Hotgkin, care debutase cu patru ani inainte cu o umflatura pe gat. Timp de patru ani, cancerul se raspandise prin sistemul limfatic si daduse metastaze. In 2006 aveam tumori multiple, unele de marimile lamailor, la baza craniului, in jurul gatului, la subrat, pe piet, chiar si pe abdomen. Aveam leziuni deschise, pe unde toxinele ieseau din piele. Deasemenea, corpul meu nu mai absorbea substante hranitoare si cantaream doar 36 de kilograme. Muschii se deteriorasera complet si nu mai puteam sa merg. Mergeam in scaunul cu rotile sau stateam in pat. Plamanii mei erau plini cu lichid. Daca stateam prea mult culcata, ma inecam singura. Aveam capul ridicat intotdeauna. Si cand stateam ridicata, corpul meu era atat de slabit, incat gatul nu-mi sustinea capul. Capul meu atarna in fata intotdeauna. Simteam foarte multa durere si foarte mult disconfort. Pe 2 februarie, 2006, am fost atat de slabita incat organele mele, pe rand, au inceput sa-si opreasca activitatea si am intrat in coma. Doctorii au informat familia ca nu voi trai nici macar pana la noapte si ca nu voi iesi din coma, acestea erau ultimele ore. Eram in coma, pe acel pat de spital si doctorii roiau in jurul meu. Asistentele imi puneau tuburi in vene, iar familia mea plangea, era distrusa. Fara ca ei sa stie, eram constienta de tot ceea ce se intampla, desi eram in coma. Desi corpul meu era in coma si ochii mei erau inchisi, vedeam si auzeam tot ce se intampla in jurul corpului meu fizic. Simteam ca nu mai sunt in corpul meu. Simteam ca sunt in exterior si imi vedeam corpul zacand pe patul de spital. Ce-mi amintesc cel mai bine e cat de bine ma simteam. Pentru ca nu mai eram in corp, durerea disparuse. Disconfortul pe care il simtisem timp de atatia ani, disparuse. Toata teama, teama de cancer disparuse si ea. Simteam un sentiment profund de eliberare. Nu mai avusesem niciodata acest sentiment in viata fizica. Imi amintesc ca m-am simtit complet libera si foarte puternica. M-am simtit magnific si incredibil de puternica, mai puternica decat imi imaginasem in viata fizica. Era un sentiment incredibil! Simteam ca sunt invelita intr-o patura de iubire neconditionata. Era genul de iubire pe care n-o mai simtisem in viata fizica. A fost cel mai frumos si mai minunat sentiment. Cuvintele din limba noastra nu l-ar putea descrie. Am folosit expresia „iubire neconditionata”, dar pana si aceasta e prea putin in comparatie cu ce am simtit. Era ca si cum sunt iubita, doar fiindca exist. In viata fizica am simtit intotdeauna ca trebuie sa fac ceva pentru a fi iubita sau ca trebuie sa merit iubirea. In acea lume simteam ca sunt iubita indiferent de orice. Eram iubita fara motiv! Apoi am intrat intr-o lume, unde am devenit constienta de tatal meu decedat. Tata murise cu 10 ani inainte si stiam ca e acolo sa ma ajute ca sa trec pe lumea cealalta. Cand l-am intalnit pe tata, am simtit ca a fost langa mine pe toata durata bolii. In copilarie, am avut cu tata o relatie foarte incordata, pentru ca parintii mei sunt indieni, dar am crescut in Hong Kong si am facut scoala britanica, deci am fost expusa la culturi diferite. Parintii mei voiau sa cresc conform valorilor hinduse. In adolescenta, dar ca si tanara, voiau sa ma pregateasca pentru o casatorie aranjata, ceea ce e normal in cultura mea. Dar pentru ca am crescut intr-o scoala cu valori britanice, nu mi-am dorit o casatorie aranjata, asa ca m-am revoltat. Dupa multa revolta si impotrivire, am ajuns intr-un puct in care am cedat. M-am logotit cu cineva, dar cu trei zile inainte de nunta, mi-am dat seama ca nu pot face aceasta, am fugit. Familia mea si familia lui au trecut printr-o mare rusine. Facusem ceva deosebit de grav. La moartea tatalui meu mi-am dat seama ca l-am facut de rusine, l-am dezamagit si ca n-am fost fiica pe care si-a dorit-o. Si l-am regasit pe lumea cealalta. Esenta mea si esenta lui. Si tot ce simteam din partea lui si pentru el era iubire pura si neconditionata. Am simtit ca nu ma judeca pentru tot ceea ce facusem. Cat timp am fost in aceasta lume mi-am dat seama ca atunci cand murim lasam in urma nu doar copurile fizice, dar si sexul, cultura, rasa, religia si toate acele straturi, filtre, pe care le-am acumulat de-a lungul vietii.
Daca lasam toate acestea in urma, ce trece in lumea de dincolo? Mi-am dat seama ca ceea ce trece dincolo este esenta noastra pura, iubirea pura, natura divina, putem sa-i spunem cum vrem. Cand se intalnesc doua esente pure, nu exista loc de comunicare gresita. Nu exista ego. Am simtit ca esenta mea si a lui sunt una si aceeasi. Voia sa-mi spuna ca m-a iubit neconditionat. Desi am fost o victima a culturii mele din viata fizica, si el, la fel de mult, a fost o victima a aceleeasi culturi si facea doar ceea ce credea ca asteapta societatea de la el. Mi-am dat seama in acel moment ca tot ce avem si tot ceea ce suntem e iubire pura neconditionata. Am simtit in acel moment ca tata vrea sa-mi spuna ca nu mi-a sosit vremea. Dar nicio parte din mine nu voia sa se intoarca in acel corp. Acel corp murea si voiam sa raman in acea lume, voiam sa patrund in acea lume. Desi simteam ca mama si sotul meu sufera, ma simteam detasata de ei, fiindca timpul nu curge liniar acolo. Toti anii pe care-i percepusem in lumea fizica, mi s-au parut o clipa in acea lume. Stiam ca ma voi reintoarce la familia mea. Voiam sa continui sa explorez acea lume si mi-am simtit prietena cea mai buna care murise cu doi ani inainte. Am simtit ca si ea era acolo. Din nou, am simtit si de la ea doar iubire neconditionata. Am simtit ca sunt inconjurata de fiinte iubitoare, dar nu le-am recunoscut pe toate. Am simtit ca erau acolo ca sa ma ajute. Mi se parea ca iubirea neconditionata pe care o simteam venea de la intregul Univers. De fapt, mi-am dat seama ca ceea ce percepusem inainte ca fiind un Dumnezeu separat de mine, in cealalta lume nu e deloc separat de mine. De fapt, m-am contopit cu tot ceea ce exista. Fiecare din noi e o expresie a lui Dumnezeu. Dumnezeu se exprima prin ochii nostri, prin vietile noastre. Toti suntem expresii ale lui Dumnezeu. Deasemenea, eram constienta de lucrurile ce mi se intampla corpului meu fizic in salonul de spital. Am simtit ca eram acolo unde ma concentram. Si am devenit constienta ca fratele meu, care locuia in India cand eu eram intr-un spital din Hong Kong, aflase ca eram pe patul de moarte si incerca sa gaseasca un zbor direct, fiindca isi dorea sa ma vada inainte sa mor. Imi amintesc ca am simtit ca trebuie sa raman in viata macar pana ajunge el, pentru ca stiam ca va fi trist daca voi muri inainte sa ajunga. Imi amintesc ca mi-am spus ca trebuie sa traiesc pana ajunge el.
Mi-am dat seama ca scopul meu in viata era legat de scopul sotului meu, Danny. Il vedeam pe patul de spital, cum ma tinea de mana. N-a plecat de langa mine in tot acest rastimp, ma tinea de mana si ma ruga sa ma intorc. Mi-am dat seama ca daca muream, cel mai probabil, si el ar fi murit sase luni sau un an mai tarziu, fiindca nu si-ar fi putut atinge scopul. Totusi, nu-mi parea rau deloc, fiindca daca murea, mi s-ar fi alaturat pe lumea cealalta. Si in tot acest timp, tata ma incuraja sa ma intorc. Imi spunea ca nu mi-am atins scopul si ca trebuie sa ma intorc. Nu intelegeam de ce vrea sa ma intorc, fiindca eram bolnava si pe moarte, sufeream enorm, familia mea suferea. Cam in acel moment am simtit ca am ajuns intr-o stare de claritate totala.”
Acesta a fost momentul in care Anita si-a revenit, povestind medicilor si familiei, pas cu pas, tot ceea ce facusera acestia pe perioada in care ea s-a aflat in coma. Toti au ramas inmarmuriti de cele povestite si se intrebau de unde cunoaste Anita toate acestea, ca mai apoi sa constientizeze experienta fascinanta prin care a trecut autoarea.
Anita mai povesteste ca iesirea din moartea clinica a fost un moment de raspantie in viata ei, care a impins-o sa-si schimbe radical toate conceptiile si filosofiile legate de existenta. Aceasta ii indeamna pe toti cei care sufera de cancer, in primul rand, sa nu se focuseze pe maladie. Asta nu inseamna ca nu vor lua atitudine si nu vor trece la actiuni, insa, sa accepte boala si sa incerce si metodele netraditionale. Desi medicii au tendinta de a da mereu verdicte si pronosticuri legate de cat mai are de trait un pacient sau altul, Anita spune ca fiecare caz e particular si foarte specific. Totul sta in mainile noastre, iar boala poate fi invinsa.
Povestea pe larg a depasirii bolii, dar si constientizarea si aprecierea acestui dar minunat care este viata, Anita il povesteste in cartile sale - „Am murit si m-am descoperit pe mine insami”, dar si „Si daca acesta este raiul?”. Anita Moorjani s-a nascut in Singapore, din parinti indieni. La varsta de doi ani, ea s-a mutat la Hong Kong, unde a trait aproape intreaga ei viata. Pana a fi diagnosticata cu cancer, autoarea a lucrat pentru mai multe corporatii.
ADAUGĂ COMENTARIU