Daca in viata totul ar fi doar lapte si miere, atunci nu ar mai exista iertarea. Dar cum traim intr-o lume imperfecta, cu oameni care se ranesc sau isi gresesc reciproc, suferinta este inevitabila. Tocmai de aceea, daca ne dorim sa rupem lanturile in care sta captiv propriul suflet, este recomandabil sa pornim pe drumul, deloc usor, dar nu si imposibil, al iertarii.
In primul rand, iertarea este un element-cheie in crestinism, dar si al sanatatii si echilibrului nostru emotional. Psihologii sustin ca o piedica in calea acesteia ar putea fi sentimentul de auto-importanta, orgoliul ranit, care alimenteaza sentimentele de ura, razbunare, frustrare. Avem impresia ca daca nu iertam celor care ne-au pricinuit suferinta, suntem cu mult mai superiori - „Orice ar fi, eu asta nu iert!”, ne spunem adesea. Insa nu realizam ca, de fapt, ne facem noua rau si nu, neaparat, celui care ne cere iertare. In timp, resentimentele acumulate si depozitate au un efect devastator pentru armonia noastra interioara, consumandu-ne si otravindu-ne tot mai mult. In fapt, iertarea este cea mai mare dovada de iubire pentru propria persoana si mai apoi pentru cel care ne-a gresit. Asta nu inseamna ca trebuie sa acceptam sau sa scuzam un anumit comportament. Esential este sa intelegem conjunctura, sa empatizam cu celalalt, sa detestam greseala, nu persoana care ne-a gresit. Ne va fi mai usor daca vom incerca sa vedem in acea persoana calitatile ei bune, faptele frumoase pe care le-a facut. Desigur ca e mult mai usor sa cerem iertare, decat sa dam. Insa daca cerem iertare cand am gresit, la fel de important este sa o si dam, la randul nostru, dupa cum ne invata chiar si rugaciunea - „Si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri.”
Iata ce spune ieromonahul, Savatie Bastovoi, despre piedicile care stau in calea iertarii:
Cand vine vorba de iertare, iertam orice la celalalt, dar nu putem ierta partea in care ne regasim cel mai mult. Observati ce nu ati putut ierta la celalalt si veti vedea ca nu iertati faptele si pacatele de care voi insiva suferiti. Singura noastra teama este teama de noi insine. Ne temem de noi insine, ori de cate ori ne intalnim in altcineva - atunci se descopera adevarata dimensiune a suferintei si singuratatii noastre. A-l iubi pe aproapele ca pe tine insuti, nu inseamna sa-i duci portocale la spital, ci sa-l ierti asa cum tu insuti ai vrea sa fii iertat.
Ieromonah Savatie Bastovoi
Psihologii mai afirma ca iertarea este calea spre fericire. Vin sa intareasca afirmatia si numeroase studii care au aratat ca exista o puternica legatura intre iertare si nivelurile mai scazute ale depresiei, anxietatii si ostilitatii, precum si al consumului de substante. In acelasi timp, iertarea este asociata si cu niveluri cresute ale stimei de sine, o satisfactie mai inalta legata de propria viata, ne scade presiunea arteriala si traim mai mult. Deasemenea, iertarea ne poate propulsa sa devenim o persoana mai buna, fiind cea mai inalta expresie a iubirii.
ADAUGĂ COMENTARIU