Pentru a-și da glas trăirilor, gândurilor și emoțiilor, oamenii folosesc cuvintele. In medie, oamenii rostesc cam 16 mii de cuvinte pe zi. Cuvântul e cel care poate tăia mai tare decât un bisturiu, poate ucide la fel ca o armă sau dimpotrivă – ne poate vindeca, poate construi poduri de încredere, mângâia și obloji răni.
Știm cu toții dictonul biblic care spune că ”La început a fost cuvântul…” Atat de important este cuvântul, încât a stat la baza creării lumii. Creatorul zămislește totul doar prin puterea cuvântului Său („Să fie lumină!”). Puterea cea mai mare pe care a avut-o Mântuitorul au fost cuvintele. Unealta prin care a vindecat, a făcut minuni, au fost cuvintele - „Seara, au adus la Isus pe mulţi îndrăciţi. El, prin cuvântul Lui, a scos din ei duhurile necurate, şi a tămăduit pe toţi bolnavii.” (Matei 8:16- 17). În cazul Sfântului Pavel, s-a produs vindecarea prin cuvânt a unui „neputincios de picioare, olog din naştere, care nu umblase niciodată. Pavel i-a zis să se scoale în picioare şi el s-a sculat dintr-o săritură, şi a început să umble” (Fapte 14:6-10). Biblia conţine multe pasaje scripturale care oferă dovezi incontestabile în favoarea faptului că Divinitatea vindecă prin cuvânt. Cele mai convingătoare dintre ele sunt următoarele: „Fiule, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ţi urechea la vorbele mele! Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păstrează-le în fundul inimii tale! Căci ele sunt viaţă pentru cei ce le găsesc, şi sănătate pentru tot trupul lor” (Prov. 4:20-22).
„Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.” (Iacov 5:14-15)
Puterea cuvintelor este colosală, iar odată rostite ele nu mai pot fi luate înapoi. Cele mai importante cuvinte sunt cele pe care ți le adresezi ție însuți. Iar asta pentru că de felul cum sunt aceste cuvinte, îți construiești realitatea, relația cu toți și toate care te înconjoară, îți clădești într-un final viața.
Cuvântul este cea mai puternică unealtă pe care o are omul, fiindcă reprezintă manifestarea fiinţei noastre spirituale, scânteia divină din interiorul nostru. Cuvântul poate crea cel mai frumos vis şi realitate, dar poate să distrugă tot ce există în jur. Cuvântul rostit poate fi atât de puternic, încât poate schimba o viaţă sau poate distruge altele. Cuvintele sunt energii cu modulaţii aproape infinite, care produc efecte benefice sau devastatoare în timp asupra corpului subtil al fiinţelor umane. Gândul poate fi forţa dinamizatoare din spatele cuvântului rostit şi astfel îi dă putere.
Cu mult timp însă înainte de apariţia acestei lumi simbolice, cuvântul îşi cucerise deja un loc de participant în diversele practici, unde simpla sa pronunţare era socotită suficientă pentru a-l traduce nemijlocit în act. Despre aceste practici a relatat fragmentar chiar și marele filosof antic Platon (secolul IV–III î.Hr.). El era adeptul concepţiei superioare ce a stat la baza medicinii geto-dacice, potrivit căreia „sufletul se vindecă cu cuvinte frumoase care fac să nască în suflete înţelepciune”, stare care aduce „sănătate şi capului, şi trupului.”
Iar proverbul „înainte să tai, măsoară de şapte ori” este perfect valabil şi în cazul emiterii cuvintelor. La înaintașii noștri exista conştiinţa faptului că, prin fixarea sa grafică, forţa vie a logosului este substanţial sărăcită. Ei ştiau că în actul pronunţării, cu tot ceea ce implică el ca realizare „muzicală”, paralingvistică, se manifestă o forţă persuasivă pe care scrisul nu o poate nicicum transmite.
Despre puterea nemărginită a cuvintelor a început de ceva vreme să vorbească și știința. Cunoscutul genetician american, dr. Bruce Lipton, în urma numeroaselor experimente, a demonstrat că în funcţie de mediul în care creşte, celula se transformă. În asemenea împrejurări, omul nu mai e supus influenţei genelor, ci devine un creator, nu mai este victima, din contra – îşi poate crea propria sa realitate. Comunitățile tradiţionale aveau convingerea că asupra destinului şi stării umane se poate influenţa perpetuu, iar rugăciunile sincere şi credinţa neclintită în Dumnezeu erau înzestrate de mentalitatea populară cu puteri nemărginite (Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate (Iacov 5:14-15).
Neuroștiința spune că trebuie să generezi 3-5 cuvinte pozitive pentru unul negativ. În momentul în care o persoană a fost supusă acţiunii unui cuvânt negativ, ea trebuie să emită între trei şi cinci cuvinte pozitive, cu vibraţie înaltă, pentru a anihila efectul celui negativ. Când omul emite un cuvânt de frecvenţă înaltă, creierul secretă dopamină, seretonină, acei neurotransmiţători care dau starea de bine. Dacă ai de luat o decizie şi te afli în acea stare de bine, evident că decizia va fi una constructivă. Specialiştii susţin şi ipoteza potrivit căreia creierul uman nu distinge reprezentările reale de cele imaginare, de aceea, când ne imaginăm o evoluţie negativă a lucrurilor, creierul începe să elimine tot felul de hormoni ai stresului: în acest caz inima bate mai tare, muşchii se contractă, deci toate organele şi simţurile noastre intră în dizarmonie. Iar Masaro Emoto, savantul care a făcut cercetări pe molecula de apă. În urma experimentului Emoto a demonstrat că moleculele de apă, asupra cărora s-a acţionat pozitiv, au format cristale de forme regulate, iar cele asupra cărora s-a acţionat negativ s-au adunat în structuri neregulate cu forme neclare. experimentul lui Masaro Emoto, dar şi a altor cercetători preocupați de subiect, ar trebui să schimbe opinia potrivit căreia metodele populare de vindecare sunt superstiţii şi credinţe băbeşti, iar reîntoarcerea frecventă la metodele naturiste, neinvazive de tratament, constituie o pierdere de timp și o abordare rudimentară.
În circumstanţe specifice, cuvintele pot produce efecte la fel de concrete ca orice acţiune. Acestea pot crea sau modifica o realitate. Se susţine ipoteza conform căreia întreaga acţiune din creier este coordonată de limbaj. Dacă noi ne schimbăm limbajul interior, dar și cel exterior, ne putem schimba absolut toate comportamentele noastre.
De-a lungul timpului s-au înregistrat cazuri când rugăciunea ducea la însănătoşirea bolnavului; un descântec ameliorează o stare de rău sau ajută la vindecarea unor negi; o incantaţie poate schimba soarta; o frază scurtă cu scop de autosugestie pe care o repetă unii bolnavi îi pune pe picioare. Rugăciunea este forma cea mai esenţială a terapiei prin cuvânt, iar utilizată în paralel cu o altă metodă de tratament poate grăbi substanţial vindecarea celui bolnav prin caracterul psihoterapeutic şi echilibrat. Petru Caraman consemna că „rugăciunile se bazează, ca şi descântecele, pe puterea magică a cuvântului, fiind declanşatoare de energii”. Atâta timp cât omul crede în Dumnezeu, este înzestrat cu speranţă şi poate învinge boala. Rugăciunea acţionează asupra psihicului, mentalului şi corpului într-un fel specific, care pare să depindă de calitatea, intensitatea şi frecvenţa sa.
Din înțelepciunea populară a strămoşilor noştri știm bine că un blestem sau un cuvânt spus la supărare poate cauza daune majore care afectează nu doar persoana asupra căreia s-a revărsat ura, ci şi urmaşii acesteia „până într-al şaptelea neam”. Ca antidot împotriva acestor obliterări distructive, tradiţia medicală populară a practicat ritualurile de dezlegare, care se bazau, de asemenea, pe forţa cuvântului, dar foloseau neapărat şi gestica.
Cuvintele ne pot releva coduri terapeutice puternice, adesea enigmatice, pierdute sau uitate de noi, oamenii moderni. Repetam de la o zi, la alta, cam 80 la suta din cuvintele noastre, rostite sau nu. Sunt cuvinte care ne împuternicesc și cuvine care ne slăbesc. Cuvinte care ne fac mai bogați și cuvinte care ne fac mai săraci. Cuvinte care îți dau speranță, cuvinte care te aruncă în deznădejde. Totul depinde de ce alegem. Trebuie să fim maxim de atenți și precauți când rostim cuvintele. Ele sunt semințe sădite în pământul sufletului nostru, iar din aceste semințe vom culege roadele vieții. Noi suntem asemeni unor semănători care trebuie să-și folosească înțelepciunea și chibzuința atunci când seamană pe ogorul propriu, dar și pe câmpurile altor oameni.
ADAUGĂ COMENTARIU