De cele mai multe ori, atunci când ne îmbolnăvim ne străduim să tratăm efectele care au dus la diversele maladii cu care ne confruntăm. O analiză însă mai subtilă, o încercare de a ajunge la rădăcini, ne va descoperi că, de fapt, până să se manifeste pe plan fizic, boala își avea substraturi mai adânci - un debut care se manifestă cu dezechilibre la nivelul sufletului și a spiritului. Boala se manifestă atunci când nu ai auzit sau ai ignorat mesajele date de către suflet. Este modul acestuia de a ne atrage atenția asupra anumitor dizarmonii pe care le-am creat prin gândurile, vorbele, intențiile sau chiar acțiunile noastre și pe care le-am alimentat o bună perioadă de vreme.
Nimic nu apare pe teren gol, fără o ”creare” a factorilor declanșatori. Boala este actul de disperare al sufletului. S-ar putea ca sufletul să fi încercat de nenumărate ori să-ți transmită mesajul, până când, după ce a fost ignorat de noi de nenumărate ori, sufletul începe să urle în disperare și drept rezultat să iasă la suprafață disfuncția - boala. Tipul și gradul de boală depind de lecțiile pe care sufletul dorește să le transmită individului. Poate varia de la ceva minor, precum o răceală sau o gripă (sufletul ar putea spune „ai ignorat timpul necesar pentru odihnă, așa că am să te opresc și o să te forțez să te odihnești), până la o afecțiune mai gravă cum ar fi cancerul, prin care sufletul ne țipă în urechi: „ Atenție! Recunoaște-ți această emoție. Privește înăuntru, înțelege ce este cu tine și eliberează-te!"
Totuși, nu trebuie să privim boala ca pe o catastrofă, deși atunci când suntem bolnavi e greu să ne păstrăm echilibrul emoțional și optimismul. Dimpotrivă, maladia este un mijloc al corpului de a elimina toate acele acumulări de energii distructive, iar unii cu o conștiință și mai înaltă pot ajunge la faza în care să perceapă boala ca un dar divin chiar, care vine să ne readucă pe calea firescului, la starea naturală a noastră de echilibru și armonie. Când suntem bolnavi, trebuie să găsim resorturile interioare care să ne ajute să acceptăm boala, să reușim să ne păstrăm echilibrul interior și să nu ne transformăm în victime. E necesar să vedem ce anume ne-a adus în punctul în care ne aflăm, să căutăm să înțelegem lecțiile care ni se pun în față și să ne străduim să dobândim acea atitudine interioară care va susține procesul de vindecare.
Potrivit antropologului american Hank Wesselman, nu este suficient să suprimăm efectele bolii cu medicamente. Pentru ca o vindecare adevărată să se producă este necesar să se abordeze cauzele bolii în profunzime.
Multe lucruri se pot întâmpla de-a lungul vieții. Când suntem copii este posibil să fi căzut de pe bicicletă. Ca adulți, s-ar putea să fi suferit un accident grav de mașină. De-a lungul vieții contractăm răceli și viruși, suportăm leziuni fizice. În urma acestor incidente, deseori ne alegem cu vânătăi, tăieturi, entorse, infecții și uneori, chiar cu oase rupte.
Unii dintre noi pot avea, de asemenea, boli grave de natură internă, precum cancerul, hepatita, bolile de inimă sau scleroza multiplă. În cele din urmă, ajungem la bătrânețe cu o infirmitate progresivă și, in cele din urmă, moartea corpului fizic. Prin urmare, toate acestea fac parte din ceea ce înseamnă să fim ființe vii, cu provocări și lecții. Toate acestea însă sunt efectele bolii. Potrivit lui Hank Wesselman, ceea ce este și mai important este să descoperim și să analizăm, în primul rând, cauzele.
Din perspectiva antropologului, există trei cauze clasice ale bolilor și acestea nu sunt microbii, bacteriile sau virușii. Acestea vin, mai degrabă, din stările interioare negative pe care le trăim și care apar ca răspuns la experiențele de viață neplăcute sau traumatizante.
Prima dintre cauzele subtile ale bolilor este dizarmonia. Dizarmonia este ceea ce experimentăm atunci când viața își pierde brusc sensul sau când am pierdut o legătură importantă cu viața.
Să luăm, de exemplu, cazul unui cuplu în vârstă care a avut o căsătorie lungă. Poate că nu s-au bucurat de o relație perfectă. Cu toate acestea, există o legătură profundă între ei, pentru că de-a lungul anilor au trăit multe împreună. Brusc, soția moare. După pierderea soției, soțul poate intra într-o criză, iar după o perioadă scurtă de timp, se poate confrunta chiar cu o provocare din punct de vedere medical, un dezechilibru, care duce în cele din urmă la cancer. Brusc, a murit și el. Putem numi asta o dizarmonie.
Starea de dizarmonie pe care o experimentăm ca răspuns la astfel de situații de viață determină o diminuare a puterii noastre lăuntrice. Aceasta se poate produce într-o manieră subtilă sau într-un mod brutal. Iar atunci când simțim că suntem deznădăjduiți sau fără forță interioară, stările pe care le trăim, ne afectează matricea energetică, făcându-ne vulnerabili la boli.
Cea de-a doua cauză este frica
O persoană care are un simț cronic de frică este dublu vulnerabilă la boli, iar asta pentru că anxietatea ne diminuează în mod agresiv și progresiv sentimentul de împlinire, iar acest lucru, la rândul său, influențează sentimentul de a ne simți în siguranță în lume. Acest sentiment de împlinire este fundamentul pe care se bazează sistemul nostru personal de sănătate. Atunci când această fundație este afectată, se diminuează și capacitatea sistemului nostru imunitar de a funcționa. Și atunci când sistemul nostru imunitar este slăbit, inevitabil apar problemele.
Nu ne este foarte greu să observăm că există un mecanism de feedback. Frica și anxietatea produc dizarmonie. Dizarmonia generează teamă și, dacă amândouă cooperează, acestea ne afectează dublu învelișul protector al sistemului imunitar, precum și matricea energetică. Iar boala este un rezultat inevitabil. Nu este o surpriză pentru medicii occidentali faptul că dizarmonia și frica pot duce la boli recunoscute de către știința medicală. În urmă cu aproape 500 de ani, medicul renascentist Paracelsus a observat că „frica de boală este mai periculoasă decât boala în sine”.
Aceasta ne conduce spre a treia cauză clasică a bolii - fenomenul cunoscut de vindecătorii indigeni drept ”pierderea sufletului”.
În societatea occidentală, pierderea sufletească este mai degrabă înțeleasă ca o pierdere a stării de bine, o pierdere a sensului vieții unei persoane. Acest fenomen apare de obicei ca răspuns la traume. Atunci când trauma este severă, aceasta poate duce la o ”fărâmițare” a sufletului acelei persoane. Cauzele pierderii sufletului pot fi multe și variate. Pot exista probleme traumatice perinatale care se produc atunci când urmează să se nască un copil. De exemplu, faptul că nu a fost dorit sau că toată lumea aștepta un băiat, dar s-a născut o fată, poate fi o experiență traumatică pentru copil.
“Pierderea sufletească” poate apărea și atunci când un copil este agresat fără milă verbal sau fizic, ori tachinat acasă sau la școală, zi de zi. Această pierdere se produce și atunci când un tânăr este molestat de cel care se presupunea că îl îngrijește. Atunci când cineva a suferit o trădare neașteptată, un divorț dezolant, un avort traumatic, accident teribil de mașină sau chiar o intervenție chirurgicală gravă.
Este demonstrat că mulți dintre tinerii care au fost trimiși în război în Afganistan, Irak, Kuweit, Vietnam, Coreea și nu numai, au venit acasă distruși, iar asta pentru că au suferit o traumă a sufletului teribilă. Medicii au etichetat aceste simptome ca tulburări de stres post-traumatic, dar nu au avut prea multe de oferit pentru o vindecare adevărată. Mulți care au supraviețuit războiului sunt încă traumatizați la nivel sufletesc de ceea ce li s-a întâmplat.
Poate cel mai frecvent simptom al pierderii sufletului este depresia. La începutul anilor 1990, revista Time a prezentat un sondaj despre depresia din America, care a dezvăluit că 60 de milioane de americani luau medicamente antidepresive zilnic, reprezentând aproximativ 30% din populație.
Astăzi acest număr se apropie de 80 de milioane, reprezentând aproximativ 40% din populația țării. Uneori, numărul americanilor cu depresie depășește datele oficiale și ca răspuns la o traumă națională. După evenimentele din 11 septembrie, o știre de televiziune a dezvăluit că 7 din 10 americani chestionați se confruntau cu o depresie semnificativă ca răspuns la tragedie, un indicator al pierderii sufletului la scară națională.
Deși termenul „pierdere sufletească” nu este familiar pentru toată lumea, astfel de cazuri exemplificăm zilnic în discuțiile noastre cotidiene, atunci când povestim despre experiențele personale. Adesea auzim pe cineva spunând: „Am pierdut o parte din mine când s-a întâmplat asta…” și „De atunci nu am mai fost la fel…” Cu toate acestea, trebuie să fim conștienți că ne putem recupera ”bucățile de suflet”. Iar asta se face foarte bine documentat, cu ajutorul terapiilor specifice, sub îndrumarea specialiștilor care au o formare și o experiență vastă în practicarea diverselor tehnici. Iar în definitiv, cea mai mare putere de vindecare stă în noi înșine. Ascultă-ți corpul și permite-i să te ajute!
ADAUGĂ COMENTARIU